Tânăr reținut după ce a înșelat 400 de persoane cărora le-a promis locuri de muncă

Tânăr reținut după ce a înșelat 400 de persoane cărora le-a promis locuri de muncă
Publicat: 04/08/2013, 13:50
Actualizat: 12/02/2016, 21:22

Un tânăr din Sălaj, administrator al unei firme din Oradea, a fost reținut după ce a încasat de la peste patru sute de persoane 50.000 de euro, cu promisiunea că le va asigura locuri de muncă în străinătate, oamenii așteptând însă în zadar autocarul care să-i ducă în Germania.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, agentul principal Ioana Lascău, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că un tânăr de 24 de ani, administrator al unei societăți orădene, a fost reținut sâmbătă, pentru 24 de ore, de către polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor, și va fi dus, duminică, la Tribunalul Bihor, cu propunerea de arestare preventivă pentru înșelăciune.

Potrivit sursei citate, tânărul a înșelat peste patru sute de persoane din diverse zone ale țării, de la care a încasat câte 130 de euro, cu promisiunea că le va găsi locuri de muncă în străinătate.

„Tânărul a fost ridicat ca urmare a unor reclamații formulate pe numele lui. Din primele verificări, suspectul era reprezentant al unei firme și ar fi înșelat mai multe persoane de la care a încasat bani pentru a le găsi locuri de muncă în străinătate. Prejudiciul estimate este de peste 50.000 euro”, a declarat Ioana Lascău.

Cazul a fost făcut public sâmbătă seară, când mai multe persoane înșelate de tânăr s-au adunat în parcarea unui centru comercial din Oradea, unde ar fi trebuit să se îmbarce în autocarele care să îi transporte în Germania.

„Mi-am amanetat lucrurile, ca să pot să-mi plătesc drumul până acolo. Am depus tot felul de acte, toate diplomele de calificare, actele de studii, pentru ca ei să-și bată joc de noi”, a declarat o tânără de 30 ani, una dintre persoanele prejudiciate.

Mai multe persoane adunate în parcare provin din alte zone ale țării, precum Mehedinți sau București, ele neavând unde să rămână peste noapte. Aproximativ 60 de polițiști au fost mobilizați pentru a-i calma pe păgubiți și pentru a evita izbucnirea unei revolte. Persoanele care au mers la Oradea din alte localități au fost audiate de polițiști, iar cei din Bihor urmează să fie audiați duminică.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu